Marea Britanie a simplificat regulile de călătorie către România și restul Europei.

Certificatele verzi emise de Marea Britanie vor fi considerate de acum echivalente cu certificatul verde digital emis de Uniunea Europeană, a anunțat joi Comisia Europeană.

Până acum, majoritatea statelor membre ale UE au încheiat acorduri bilaterale cu Marea Britanie, însă doar de acum înainte certificatul emis de NHS (sistemul de sănătate din UK) va fi acceptat peste tot și în toate țările Uniunii.

Anunțul UE este prima veste bună în direcția simplificării regulilor pentru călătorii din UK, iar celălalt privește decizia UK de a scoate de pe lista roșie și ultimele șapte țări spre care traficul de pasageri era restricționat.

Acest lucru înseamnă că posesorii unei dovezi stocate pe NHS Pass care atestă vaccinarea, un test negativ sau dovada trecerii prin boală pot beneficia de toate drepturile date de un certificat verde european atunci când călătoresc pe teritoriul oricărei țări din UE, pot intra la restaurante și baruri, muzee, concerte sau orice alt loc public unde se cere un astfel de document.

„Călătoria în siguranță devine o realitate grație certificatului verde digital al UE, care acum a devenit principalul standard global: 45 de țări de pe patru continente sunt conectate la acest sistem și vor fi și mai multe în următoarele săptămâni și luni.

Suntem deschiși ca și alte țări să se alăture sistemului nostru”, a declarat Didier Reynders, comisarul european pentru justiție.

În afară de UE, alte 18 țări care au adoptat sistemul certificatului verde digital al UE vor accepta de acum înainte NHS Pass: Albania, Andorra, Armenia, Elveția, Insulele Feroe, Israel, Islanda, Liechtenstein, Maroc, Monaco, Macedonia de Nord, Norvegia, Panama, San Marino, Turcia, Ucraina și Vatican.

Comisia Europeană a avut nevoie de trei luni pentru a evalua solicitarea guvernului britanic de a obține statut echivalent pentru pașapoartele de statut emise pe tot teritoriul UK, așadar cele emise de Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Scoția.

Anunțul UE este prima veste bună în direcția simplificării regulilor pentru călătorii din UK, iar celălalt privește decizia UK de a scoate de pe lista roșie și ultimele șapte țări spre care traficul de pasageri era restricționat.

Marea Britanie impune, de marți, testarea înainte de intrarea în ţară pentru toţi călătorii, inclusiv pentru români.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a decis sâmbătă că toate persoanele care intră în ţară trebuie să se testeze pentru...

Marea Britanie – Ultima Oră! Nu poți intra în UK dacă nu te testezi cu 48 de ore înainte.

Marea Britanie a decis sâmbătă că toate persoanele care intră în ţară trebuie să se testeze înainte de plecare, inclusiv cele vaccinate, măsură menită...

Marea Britanie reintroduce testarea obligatorie și autoizolarea la intrarea în țară.

Guvernul britanic a reintrodus testarea obligatorie pentru toți călătorii, indiferent din ce țară vin și indiferent dacă sunt vaccinați sau nevaccinați, ca urmare a...

Noi măsuri obligatorii în Marea Britanie. La intrarea în UK, test și izolare pentru toți călătorii.

Noi restricţii au fost impuse în Marea Britanie după depistarea unor cazuri de infectare cu noua tulpină virusului care a apărut în sudul Africii. Prim-ministrul...

Marea Britanie a prezentat planul aprobat de guvern și restricțiile care se impun de sărbători.

Parlamentul britanic a aprobat marți noile reguli privind purtarea obligatorie a măștii de protecție în Marea Britanie, începând din 30 noiembrie, în magazine, supermarketuri,...

Marea Britanie anunță că restricțiile pot rămâne valabile până în martie 2022.

Deși guvernul britanic a comunicat că restricțiile aprobate marți de parlament vor fi revizuite după trei săptămâni, în realitate ele ar putea fi prelungite. Noile...

Noile reguli pentru cei care intră în Marea Britanie după începând de astăzi.

Începând de astăzi, 30 noiembrie, ora 4 dimineața, regulile pentru călătorii care se întorc în Marea Britanie din străinătate se schimbă, a anunțat luni...

Toți călătorii care intră în Marea Britanie trebuie să se izoleze și să prezinte test negativ.

Guvernul britanic a reintrodus testarea obligatorie pentru toți călătorii, indiferent din ce țară vin și indiferent dacă sunt vaccinați sau nevaccinați, ca urmare a...