Marea Britanie incă speră la un acord cu Uniunea Europeană

Negociatorul Uniunii Europene, Michel Barnier, a revenit la Londra pentru a continua negocierile comerciale cu Regatul Unit.

Discuțiile privind viitoarele relații comerciale dintre Marea Britanie și UE par a fi încă blocate și totuși timpul se scurge.

Negociatorul britanic, David Frost, a declarat că încă mai crede într-un acord. David Frost a scris pe Twitter că un acord „rămâne posibil”, adăugând: „Dar pentru ca un acord să fie posibil, acesta trebuie să respecte pe deplin suveranitatea Regatului Unit”.

Negociatorul șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, urma să plece vineri seară la Londra pentru a relua discuțiile față în față cu Regatul Unit.

Nu suntem departe de momentul – take it or leave it”, a spus francezul în timpul unei întâlniri de dimineață cu statele membre ale UE, potrivit celor raportate de participanți.

Potrivit mai multor surse europene, Michel Barnier a repetat cu această ocazie linia deja avansată joi de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: astăzi este imposibil să se spună dacă un acord este încă realizabil sau nu.

Semn al oboselii și îngrijorării care au crescut în statele membre, ambasadorii lor au cerut „în unanimitate” la această ședință ca executivul european să publice „fără alte întârzieri măsuri de urgență și propuneri legislative” în cazul unui „acord negativ”, adică eșecul unui acord, a explicat un diplomat european.

Comisia a refuzat până acum să dezvăluie aceste documente pentru a nu le trimite un semnal negativ britanicilor.

Londra și Bruxelles-ul au la dispoziţie un timp foarte scurt, „câteva zile”, potrivit unor surse, pentru a conveni asupra unui acord care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie, când Regatul Unit, care în mod oficial a părăsit UE pe 31 ianuarie, va înceta definitiv să aplice standardele europene.

Fără un tratat comercial la data respectivă, care să le guverneze relația, cele două părți riscă un nou șoc economic, care s-ar adăuga celui cauzat de epidemia de coronavirus.

Discuțiile, care au început în martie, încă se împiedică de trei puncte: accesul pescarilor europeni la apele britanice, garanțiile solicitate britanicilor în ceea ce privește concurența și modul de soluționare a litigiilor în viitorul acord.

„Aceleași divergenţe importante persistă”, a declarat, vineri, Michel Barnier într-un tweet în care îşi anunța călătoria în capitala britanică.

Marea Britanie schimbă regulile pentru călătoriile internaționale. Noile reguli de la frontierele Angliei valabile în două săptămâni.

În ceea ce privește regulile de călătorie din Marea Britanie în România, guvernul de la București a decis să mențină Regatul Unit pe lista...

Probleme pentru românii care merg în Marea Britanie. Sunt cei mai verificați cetățeni la frontierele Regatului Unit.

Conform celor mai noi date statistice oficiale, românii sunt opriți mult mai mult decât ceilalți cetățeni europeni pentru controale la frontiera britanică. Mai exact, conform...

Planul B în Marea Britanie pentru următoarele luni. Măștile redevin obligatorii, certificatele și lockdown-ul doar ca ultimă soluție.

Lockdown-ul, măștile de protecţie obligatorii, certificatele de imunitate și munca de acasă ar putea reveni în Anglia în această iarnă ca parte a „planului...

Marea Britanie caută să angajeze 100.000 de români și bulgari. Oferă bonusuri și majorări salariale pentru cei ce vin în UK.

Marea Britanie se confruntă cu un de­ficit de şoferi de camion fără precedent, pe care com­paniile de transport îl pun pe sea­ma pandemiei, dar...

De ce pleacă șoferii români de TIR din Marea Britanie. Tot mai mulți români părăsesc Regatul Unit.

În anul 2017 aproximativ 150.000 de șoferi de TIR din România lucrau pentru companiile occidentale, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, începând de anul trecut...

Se schimbă, din nou, regulile pentru călătoriile din și către Marea Britanie.

Un total de opt state și teritorii vor fi scoase de pe lista roșie a Marii Britanii pentru traficul internațional de călători, iar sistemul...

Marea Britanie relaxează regulile pentru călătoriile internaționale. România a modificat lista tărilor cu risc.

Astăzi, guvernele de la București și Londra urmează să ia două decizii cu impact direct asupra cetățenilor care călătoresc în și dinspre România și...

Clarificări cu privire la controalele de frontieră din Marea Britanie asupra cetățenilor români.

Ministerul Afacerilor Externe a solicitat, prin Ambasada României la Londra, clarificări cu privire la controalele autorităților de frontieră britanice care ar viza în special...