Marea Britanie NU mai impune restricțiile dure anunțate de presă. Boris Johnson le-a numit doar speculații.

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat că nu are în vedere să impună restricții mai dure în Marea Britanie pentru a limita răspândirea noii variante.

Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, în replică la numeroasele materiale de presă care au susținut vineri că guvernul vrea să treacă acum la planul C de măsuri.

Planul C ar însemna reintroducerea folosirii aplicației NHS la intrarea în restaurante și pub-uri, obligația de a purta măști în toate spațiile închise, fără nicio excepție, și extinderea pe o scară mai largă a folosirii NHS Pass.

„Nu există planuri de a merge mai departe decât ceea ce am stabilit deja până acum. Cu siguranță trebuie să ținem sub observație caracteristicile noii variante de virus și vom acționa dacă va fi necesar, dar nu există astfel de planuri”, a spus purtătorul de cuvânt.

Presa a speculat că planul B de măsuri, anunțat în această săptămână de Boris Johnson, nu e suficient ca să poată contracara contagiozitatea foarte ridicată a variantei, despre care UKHSA susține că, în ritmul actual, ar putea produce un milion de infectări în UK până la sfârșitul lunii.

Planul B impune măști obligatorii în cele mai multe locuri publice închise, dar în continuare este exceptat sectorul ospitalității, în timp ce prezentarea certificatului NHS Pass va fi necesară numai la intrarea în cluburi de noapte și în locurile unde se adună mulțimi mari de oameni, de genul stadioanelor sau al sălilor mari de concerte.

Urmează cel puțin 1 an de recesiune în Marea Britanie. Anunțul care le dă emoții românilor din Regatul Unit

Familiile din Marea Britanie se vor confrunta cu cea mai lungă recesiune de la criza financiară din deceniul trecut până acum și cu o...

Cod ROȘU de caniculă pentru prima dată în istorie în Marea Britanie. Val de căldură excepțional începând de mâine

În Marea Britanie, temperatura ar putea urca în următoarele zile până la 40 de grade, un record absolut pentru această ţară cunoscută mai degrabă...

Marea Britanie a declarat stare urgenţă naţională din cauza temperaturilor record: 40 de grade Celsius pentru prima dată în istorie.

Serviciul meteorologic din Marea Britanie, a declarat vineri stare de urgenţă naţională şi a emis o avertizare de „căldură extremă” pentru anumite regiuni din...

Marea Britanie: Ajutoare financiare pentru familiile de români stabiliți legal în Regatul Unit

Mii de familii cu copii mici și femei gravide pierd anual ajutoare financiare oferite de guvernul britanic, în valoare de până la 442 de...

Marea Britanie caută din nou muncitori români pentru a lucra în agricultură și oferă peste 10 lire pe oră

În majoritatea dintre fermele de legume și fructe din Marea Britanie, lucrătorii migranți și angajații sezonieri joacă un rol cheie în timpul sezonului de...

Pentru prima dată în istorie, SUA livrează mai multe gaze în Europa decât Rusia

Europa caută alternative, cum ar fi gazul natural lichefiat din SUA în schimbul celui provenit din Rusia, după ce Gazprom PJSC a redus livrările...

Cum poți să primești ajutorul financiar de 650 de lire în Marea Britanie

Ajutorul financiar de 650 de lire alocat anul acesta pentru achitarea facturilor va fi acordat în funcție de modul cum oamenii s-au înregistrat ca...

O parte din românii din Marea Britanie vor primi 200 lire direct în contul bancar în această săptămână pentru plata facturilor

În următoarele zile, mii de oameni vor primi bani ca sprijin în criza costului vieții. Plata directă de 200 de lire va intra direct în...