Marea Britanie renunță la carantină dar impune restricții locale

Marea Britanie se află în acest moment în lockdown național, până în data de 2 decembrie.

După acest termen, Guvernul britanic va instaura restricții regionale mai stricte decât înainte, în special în zonele care au nevoie de reguli mult mai severe pentru a preveni reapariția virusului, a declarat biroul primului ministru britanic Boris Johnson.

Șeful Guvernului a decis să impună carantină națională pentru o lună la începutul lunii noiembrie după ce cazurile de infecție cu noul coronavirus și decesele au început să crească din nou.

Aceste măsuri restrictive au deranjat companiile și chiar unii membri din propriul partid politic al lui Johnson, din cauza consecințelor economice.

Al doilea val de infecții a început să se stabilizeze, după cum arată datele oficiale, dar este de așteptat ca, consilierii științifici, să anunțe luni că restricțiile regionale anterioare nu au avut eficiența dorită și astfel sunt necesare măsuri mai dure pentru a preveni un alt blocaj la nivel național.

Primul ministru și consilierii săi științifici sunt siguri că virusul este încă prezent – și fără restricții regionale ar putea rămâne fără control din nou înainte ca vaccinurile și testele de masă să aibă efect”, a declarat purtătoarea de cuvânt a prim-ministrului Johnson.

Acest lucru ar pune în pericol progresele realizate de țară și ar risca din nou presiunea intolerabilă asupra NHS (Serviciul Național de Sănătate).

Marea Britanie este statul care a înregistrat cel mai mare număr de decese din Europa și una dintre cele mai profunde crize economice, fapt ce a provocat critici aprige cu privire la modul în care Boris Johnson a gestionat pandemia.

În altă ordine de idei, oficialii Guvernului britanic caută diferite moduri de relaxare a restricțiilor coronavirusului, astfel încât familiile să poată sărbători împreună Crăciunul.

Consilierul medical al guvernului pe Covid, Susan Hopkins, a declarat că lucrează la un plan și dorește ca Crăciunul să fie „cât mai aproape de normal”.

Toate cele patru națiuni britanice – Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord – încearcă să elaboreze o abordare comună a Crăciunului, astfel încât familiile răspândite în Marea Britanie să se poată întâlni.

Miniștrii au spus că orice decizie finală nu va fi luată timp de câteva săptămâni, în timp ce șefii de sănătate așteaptă să vadă dacă au început să se reducă cazurile în timpul carantinei în Anglia.

De la 1 octombrie, Guvernul britanic schimbă regulile de intrare în Marea Britanie și actele necesare la frontieră.

Începând cu 1 octombrie 2021, românii care vor avea ca destinație Marea Britanie vor fi nevoiuți să dețină un pașaport ca document de călătorie. Pasagerii...

Marea Britanie schimbă regulile pentru călătoriile internaționale. Noile reguli de la frontierele Angliei valabile în două săptămâni.

În ceea ce privește regulile de călătorie din Marea Britanie în România, guvernul de la București a decis să mențină Regatul Unit pe lista...

Probleme pentru românii care merg în Marea Britanie. Sunt cei mai verificați cetățeni la frontierele Regatului Unit.

Conform celor mai noi date statistice oficiale, românii sunt opriți mult mai mult decât ceilalți cetățeni europeni pentru controale la frontiera britanică. Mai exact, conform...

Planul B în Marea Britanie pentru următoarele luni. Măștile redevin obligatorii, certificatele și lockdown-ul doar ca ultimă soluție.

Lockdown-ul, măștile de protecţie obligatorii, certificatele de imunitate și munca de acasă ar putea reveni în Anglia în această iarnă ca parte a „planului...

Marea Britanie caută să angajeze 100.000 de români și bulgari. Oferă bonusuri și majorări salariale pentru cei ce vin în UK.

Marea Britanie se confruntă cu un de­ficit de şoferi de camion fără precedent, pe care com­paniile de transport îl pun pe sea­ma pandemiei, dar...

De ce pleacă șoferii români de TIR din Marea Britanie. Tot mai mulți români părăsesc Regatul Unit.

În anul 2017 aproximativ 150.000 de șoferi de TIR din România lucrau pentru companiile occidentale, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, începând de anul trecut...

Se schimbă, din nou, regulile pentru călătoriile din și către Marea Britanie.

Un total de opt state și teritorii vor fi scoase de pe lista roșie a Marii Britanii pentru traficul internațional de călători, iar sistemul...

Marea Britanie relaxează regulile pentru călătoriile internaționale. România a modificat lista tărilor cu risc.

Astăzi, guvernele de la București și Londra urmează să ia două decizii cu impact direct asupra cetățenilor care călătoresc în și dinspre România și...