Marea Britanie se confruntă cu o criză de alimente, combustibil și angajați. Brexitul și pandemia schimbă viața în Regatul Unit.

Marea Britanie se confruntă și cu o criză de alimente, nu doar de combustibil.

Marea Britanie. Rafturile magazinelor sunt goale. Nu se mai găsesc alimentele de bază.

Rafturile magazinelor au devenit goale. Nu mai sunt alimente consumate frecvent, precum carne, legume, lactate. Lipsa cărnii este justificată de lipsa personalului din abatoare.

Premierul britanic Boris Johnson încearcă să păstreze calmul în rândul populației și spune că aceste lucruri sunt trecătoare, sunt efectele post -Brexit, spune oficialul Marii Britanii.

”Nu vom reveni la modelul vechi şi perimat al salariilor mici şi productivităţii reduse. Răspunsul nu este să revenim la imigraţia necontrolată pentru a menţine salariile mici, ci la controlarea imigraţiei şi la a nu o folosi drept scuză pentru a nu investi în forţa de muncă, în instalaţii şi echipamente”, a declarat Johnson, potrivit sursei citate.

În timp ce oamenii sunt panicați și se tem că nu vor mai avea ce mânca, Johnson le promite salarii mai mari.

Lipsa forței de muncă din Marea Britanie amenință să distrugă Crăciunul din acest an. Astfel, magazinele și supermarketurile din Regat caută 100.000 de angajați sezonieri.

Boris Johnson crede că unele companii, în special cele de transporturi, ar trebui să facă un efort să le crească salariile englezilor, pentru că soluția nu vine de la imigranți.

Tesco și-a lansat demersul de recrutare astăzi, anunțând că sunt disponibile 30.000 de posturi cu jumătate de normă. Mii de locuri de muncă sunt și la Sainsbury’s, Royal Mail, John Lewis, Morrisons, Amazon și Aldi.

Cu toate acestea, companiile s-ar putea lupta să ocupe posturile pe fondul unei lipse de forță de muncă care amenință să distrugă Crăciunul, informează metro.co.uk. Există deja două milioane de anunțuri de locuri de muncă deschise în toată țara.

Marea Britanie. Rafturile magazinelor sunt goale. Nu se mai găsesc alimentele de bază.

Un deficit de 100.000 de șoferi de camioane a produs haos prin lanțurile de aprovizionare britanice în ultimele săptămâni, de la combustibil la alimente.

Guvernul britanic a decis acordarea a 5000 de vize pentru șoferii profesioniști din străinătate, însă, conducătorii nu s-au înghesuit să vină la lucru. Au fost înregistrate doar 127 de solicitări.

Englezii sunt extrem de nemulțumiți că benzina și motorina au fost raționalizate și trebuie să aștepte pre întregi la benzinării, pentru a alimenta.

Guvernul britanic dă asigurări pentru o iarnă liniștită, cu un Crăciun fără restricții în Marea Britanie.

Ministrul britanic al sănătății, Sajid Javid, a dat asigurări că în Marea Britanie, Crăciunul va fi liniștit, fără restricții. Ministrul Javid a respins apelurile unor...

Până unde au ajuns britanicii: Legume din carton pe rafturile goale pentru a da impresia că sunt bine aprovizionați.

Din cauza crizei de şoferi de camion, precum şi de lucrători agricoli, stocurile de fructe şi legume s-au redus simţitor în Marea Britanie. Mai multe...

Noile măsuri și restricții pe care le ia Marea Britanie în următoarele 6 săptămâni.

Cele mai eficiente moduri de a combate creșterea cazurilor noi se referă la revenirea rapidă la munca la domiciliu, acolo unde este posibil, și...

Marea Britanie nu mai vrea muncitori români ieftini. Boris Johnson îi preferă pe britanici la muncă.

Boris Johnson a cerut companiilor britanice să depună eforturi pentru a atrage forţă de muncă de pe plan naţional în loc să depindă de...

Guvernul britanic a publicat noile reguli pentru ajutorul social UNIVERSAL CREDIT. Când vor fi distribuiți banii.

Mii de solicitări de Universal Credit au fost investigate pentru fraudă în cursul acestui an, după ce Ministerul Muncii din Marea Britanie (Department for...

Românii din Marea Britanie se bucură de un nou ajutor financiar GRANT din partea guvernului britanic.

The Household Support Grants, după cum este numit programul, va fi pus în aplicare de către autoritățile locale, începând din octombrie, și își propune...

Oficial britanic, mesaj către românii care nu au primit statut de rezident: Pregătiţi-vă să fiţi daţi afară din ţară.

Cetăţenii UE, implicit și românii, cărora li s-a refuzat dreptul de a rămâne în Marea Britanie ar trebui să părăsească ţara de bunăvoie. Dacă...

Român dat jos din avionul spre Londra pentru că a refuzat să poarte mască.

Un pasager care se afla într-un avion care pleca de la Cluj spre Londra a fost debarcat de polițiști pentru că a refuzat să...