Marea Britanie se izolează din ce în ce mai mult. Românii, în topul celor interziși în Regatul Unit

A scăzut puternic numărul cetățenilor din Uniunea Europeană care au ajuns în Marea Britanie în anul 2021. În acest top, de departe, pe primul loc se află cetățenii români.

A crescut cu o treime numărul cetățenilor care nu au putut să intre în Marea Britanie în anul 2021.

După ce reprezentanții Ministerului de Interne a intensificat controalele, numărul cetățenilor europeni opriți la graniță a urcat la 5.266 în al treilea trimestru al anului trecut, față de 3.955 în trimestrul precedent.

Majoritatea persoanelor care nu au putut intra în Marea Britanie sunt cetățeni români – un procent de 56% din numărul total. Apoi, urmează bulgarii, cu 10% și polonezii – 7%.

Ministerul de Interne a intensificat controalele la graniță începând cu 1 ianuarie 2021. De când Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană, 12.515 de cetățeni UE au fost opriți la granița regatului, comparativ cu 1.150 în anul precedent.

Opriri pot apărea și dacă oficialii de frontieră au motive să creadă că un cetățean al Uniunii Europene intră în Marea Britanie cu intenția de a lucra și nu deține statutul de imigrare relevant.

De asemenea, datele mai arată că cetățenii UE din țările est-europene sunt controlați mai îndeaproape decât alte naționalități.

Chetal Patel, partener la Beats Wells atrage atenția că ar putea să fie vorba despre un anumit profil al persoanelor care nu mai sunt primite pe teritoriul Marii Britanii. Deci s-ar putea vorbi despre o discriminare.

„În ochii legii, toți cetățenii UE ar trebui să fie tratați în mod egal. Faptul că românii și alte naționalități est-europene continuă să fie afectate în mod disproporționat indică faptul că ar putea avea loc o anumită profilare.

A fi supus unui interogatoriu intens poate fi o experiență angoasantă. Este probabil ca multe dintre persoanele care au fost oprite să fi încercat să viziteze Regatul Unit din motive legitime, cum ar fi vizitarea prietenilor sau a familiei.

Aceste ultime cifre nu ajută la reputația internațională a Regatului Unit”, a spus Chetal Patel, partener la Bates Wells.

Britanicii sunt îndemnați să se întoarcă la muncă și să uite de coronavirus.

Britanicii trebuie să înveţe să trăiască cu virusul ca şi cum ar rămâne pentru totdeauna cu noi, a afirmat ministrul sănătăţii britanic, Sajid Javid. Ministrul...

Guvernul din Marea Britanie oferă un nou ajutor financiar de 500 de lire celor cu venituri mici.

Milioane de locuitori din Marea Britanie cu venituri mici pot primi un ajutor financiar direct de la guvern pentru plata utilităților în special. Cancelarul britanic...

Criza locurilor de muncă din Marea Britanie. Românii sunt la mare căutare în Regatul Unit.

Confruntată cu o criză severă a forţei de muncă, Marea Britanie se pregăteşte să primească iar români la muncă. Astfel, cei care vor să lucreze...

Din 27 ianuarie, Marea Britanie pune capăt pandemiei. Persoanele pozitive nu mai stau în izolare.

Începând de joi, 27 ianuarie, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie, telemunca nu va mai fi recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi...

S-a încheiat pandemia în Marea Britanie. Toate restricțiile au fost eliminate, inclusiv certificatul verde.

Premierul britanic Boris Johnson a confirmat că măsurile din Planul B de control al răspândirii coronavirusului în Anglia vor fi anulate. Boris Johnson, adresându-i se...

Marea Britanie anunță ridicarea regulilor sanitare pentru a putea deschide economia.

Marea Britanie a fost prima țară care a limitat deplasările internaționale după apariția noii variante, iar în decembrie a recomandat lucrul de acasă, purtarea...

Marea Britanie renunță la izolarea după infectare și la certificatul verde obligatoriu.

Premierul britanic Boris Johnson urmează să revoce definitiv regulile de urgență privind coronavirusul, întrucât cazurile noi de infectare din Marea Britanie continuă să scadă,...

Marea Britanie renunță de săptămâna viitoare la certificatul verde. Regatul Unit învinge pandemia.

Marea Britanie intenționează să anunțe în următoarele zile ridicarea restricțiilor, cu o singură excepție, respectiv obligația de purtare a măștii cel puțin în mijloacele...