Marea Britanie vrea ca UE să prelungească perioada de grație până în anul 2023, pentru a reduce impactul Brexitului

Guvernul de la Londra a solicitat o prelungire până în 2023 a perioadei de graţie cu privire la controalele efectuate asupra schimburilor comerciale, pentru a reduce impactul Brexitului.

Supermarketurile şi celelalte companii trebuie să aibă siguranţa că vor putea să furnizeze în continuare produse pentru consumatori.

Regatul Unit cere extinderea perioadei de graţie Potrivit BBC, premierul Boris Johnson a declarat că UE a „subminat” Acordul de retragere prin faptul că executivul comunitar a ameninţat cu blocarea exporturilor de vaccin anti-COVID-19 peste frontiera irlandeză.

Potrivit editorului politic al BBC Laura Kuenssberg, ministrul Michael Gove i-a scris vicepreşedintelui pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, pentru a cere soluţii politice urgente.

”Încrederea a fost erodată, s-au produs pagube şi de aceea este nevoie de acţiuni urgente”, a declarat Gove marţi în Camera Comunelor.

Londra a solicitat o prelungire până în 2023 a perioadei de graţie cu privire la controalele efectuate asupra schimburilor comerciale între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, pentru a reduce impactul Brexitului asupra acestei provincii, relatează miercuri BBC, citat de Reuters.

În cadrul acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, cele două părţi au convenit o perioadă de graţie privind controalele asupra produselor alimentare transportate de supermarketuri şi unii angrosişti din Marea Britanie către Irlanda de Nord, pentru a reduce impactul noilor reguli post-Brexit.

Acordul de retragere garantează o frontieră deschisă între UE şi provincia Irlanda de Nord, fără a exista controale asupra produselor exportate.

Totuşi, Comisia Europeană a propus invocarea articolului 16, care permite UE şi Regatului Unit să suspende orice aspect care, în opinia lor, provoacă ”dificultăţi economice, pentru societate şi pentru mediu”.

Executivul UE a adoptat un mecanism de control al exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 produse în ţările UE, pentru a împiedica ieşirea din blocul comunitar a unor cantităţi de vaccin care, în virtutea contractelor încheiate cu companiile farmaceutice, sunt destinate statelor membre.

Urmează cel puțin 1 an de recesiune în Marea Britanie. Anunțul care le dă emoții românilor din Regatul Unit

Familiile din Marea Britanie se vor confrunta cu cea mai lungă recesiune de la criza financiară din deceniul trecut până acum și cu o...

Cod ROȘU de caniculă pentru prima dată în istorie în Marea Britanie. Val de căldură excepțional începând de mâine

În Marea Britanie, temperatura ar putea urca în următoarele zile până la 40 de grade, un record absolut pentru această ţară cunoscută mai degrabă...

Marea Britanie a declarat stare urgenţă naţională din cauza temperaturilor record: 40 de grade Celsius pentru prima dată în istorie.

Serviciul meteorologic din Marea Britanie, a declarat vineri stare de urgenţă naţională şi a emis o avertizare de „căldură extremă” pentru anumite regiuni din...

Marea Britanie: Ajutoare financiare pentru familiile de români stabiliți legal în Regatul Unit

Mii de familii cu copii mici și femei gravide pierd anual ajutoare financiare oferite de guvernul britanic, în valoare de până la 442 de...

Marea Britanie caută din nou muncitori români pentru a lucra în agricultură și oferă peste 10 lire pe oră

În majoritatea dintre fermele de legume și fructe din Marea Britanie, lucrătorii migranți și angajații sezonieri joacă un rol cheie în timpul sezonului de...

Pentru prima dată în istorie, SUA livrează mai multe gaze în Europa decât Rusia

Europa caută alternative, cum ar fi gazul natural lichefiat din SUA în schimbul celui provenit din Rusia, după ce Gazprom PJSC a redus livrările...

Cum poți să primești ajutorul financiar de 650 de lire în Marea Britanie

Ajutorul financiar de 650 de lire alocat anul acesta pentru achitarea facturilor va fi acordat în funcție de modul cum oamenii s-au înregistrat ca...

O parte din românii din Marea Britanie vor primi 200 lire direct în contul bancar în această săptămână pentru plata facturilor

În următoarele zile, mii de oameni vor primi bani ca sprijin în criza costului vieții. Plata directă de 200 de lire va intra direct în...