Noile reguli de trecere a frontierei din Mare Britanie către UE. Intră in vigoare EES și ETIAS.

ETIAS și EES sunt două sisteme noi de control al frontierelor care se vor aplica, între alții, călătorilor veniți din Marea Britanie.

EES va intra în vigoare în primăvara sau vara lui 2022 și va presupune fotografierea și amprentarea majorității călătorilor care ajung la frontierele exterioare ale UE, precum și înregistrarea intrării lor în spațiul UE, a ieșirii lor și a perioadei cât stau.

Comitetul parlamentar se teme că EES va cauza întârzieri serioase la frontierele UE, mai ales pentru cei care călătoresc cu feribotul și prin Channel Tunnel, și „va încetini în mod permanent fluxul de vehicule și pasageri spre și dinspre UE”.

Parlamentarii britanici i-au cerut ministrului de interne Priti Patel să ia măsuri în perspectiva introducerii de către UE a noilor reguli de călătorie pentru britanicii care vor intra de la anul în țările membre.

Într-o scrisoare semnată de președinta comitetului Camerei Lorzilor pentru justiție și afaceri interne, baroneasa Sally Hamwee, cei de la Home Office sunt acuzați că nu au dat suficientă atenție efectelor negative pe care noile reguli, cunoscute sub denumirea de European Travel Information and Authorisation System (ETIAS) și Entry/Exit System (EES), le va avea asupra traficului de călători între UK și UE.

În privința ETIAS, care va fi lansat la circa șase luni după EES, acesta va impune călătorilor să solicite o autorizație online de călătorie înainte de a călători spre orice țară din spațiul Schengen, autorizație care va costa 7 euro (circa 6 lire) și va fi valabilă pentru trei ani.

Aceasta înseamnă că un călător din UK va putea călători ori de câte ori dorește în UE, atâta vreme cât nu încalcă perioada permisă pentru ședere.

Noile reguli de călătorie pentru Marea Britanie și din alte țări nemembre ale UE și ale spațiului Schengen ar fi trebuit să intre în vigoare înainte de sfârșitul anului în curs, însă UE a amânat aplicarea lor.

Ideea introducerii lor datează din 2016, dinainte de Brexit.

Marea Britanie impune, de marți, testarea înainte de intrarea în ţară pentru toţi călătorii, inclusiv pentru români.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a decis sâmbătă că toate persoanele care intră în ţară trebuie să se testeze pentru...

Marea Britanie – Ultima Oră! Nu poți intra în UK dacă nu te testezi cu 48 de ore înainte.

Marea Britanie a decis sâmbătă că toate persoanele care intră în ţară trebuie să se testeze înainte de plecare, inclusiv cele vaccinate, măsură menită...

Marea Britanie reintroduce testarea obligatorie și autoizolarea la intrarea în țară.

Guvernul britanic a reintrodus testarea obligatorie pentru toți călătorii, indiferent din ce țară vin și indiferent dacă sunt vaccinați sau nevaccinați, ca urmare a...

Noi măsuri obligatorii în Marea Britanie. La intrarea în UK, test și izolare pentru toți călătorii.

Noi restricţii au fost impuse în Marea Britanie după depistarea unor cazuri de infectare cu noua tulpină virusului care a apărut în sudul Africii. Prim-ministrul...

Marea Britanie a prezentat planul aprobat de guvern și restricțiile care se impun de sărbători.

Parlamentul britanic a aprobat marți noile reguli privind purtarea obligatorie a măștii de protecție în Marea Britanie, începând din 30 noiembrie, în magazine, supermarketuri,...

Marea Britanie anunță că restricțiile pot rămâne valabile până în martie 2022.

Deși guvernul britanic a comunicat că restricțiile aprobate marți de parlament vor fi revizuite după trei săptămâni, în realitate ele ar putea fi prelungite. Noile...

Noile reguli pentru cei care intră în Marea Britanie după începând de astăzi.

Începând de astăzi, 30 noiembrie, ora 4 dimineața, regulile pentru călătorii care se întorc în Marea Britanie din străinătate se schimbă, a anunțat luni...

Toți călătorii care intră în Marea Britanie trebuie să se izoleze și să prezinte test negativ.

Guvernul britanic a reintrodus testarea obligatorie pentru toți călătorii, indiferent din ce țară vin și indiferent dacă sunt vaccinați sau nevaccinați, ca urmare a...