Până când se va mai putea călători în Marea Britanie doar cu buletinul

Cartea de identitate (buletinul) va mai putea fi folosită doar până la data 30 septembrie 2021 ca document de călătorie în Marea Britanie de către cetăţenii români, conform Ambasadei României la Londra.

Românii care au obţinut statutul de rezident în Regatul Unit vor putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie până la 31 decembrie 2025.

Potrivit site-ului oficial al guvernului britanic, până la 1 octombrie 2021 cetăţenii Uniunii Europene, Islandei, Norvegiei, Liechtensteinului şi Elveţiei pot intra în Regatul Unit cu paşaport sau document naţional de identitate la fel ca în prezent.

Începând cu data de 1 octombrie 2021, cetăţenii UE, Islandei, Norvegiei, Liechtensteinului şi Elveţiei vor avea nevoie de paşaport pentru a călători în Regatul Unit.

Totuşi, cetăţenii ale căror drepturi sunt protejate prin Acordul de retragere, de exemplu cei care intră sub incidenţa Programului de înregistrare a cetăţenilor UE şi a prevederilor privind micul trafic de frontiera (muncitorii la frontieră), vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naţionale de identitate cel puţin până la 31 decembrie 2025.

Cetăţenii UE vor putea intra pe teritoriul britanic ca vizitatori pentru o perioadă de şase luni fără a fi nevoie să obţină o viză. Un vizitator poate intra în Regatul Unit de mai multe ori în această perioadă, dar nu poate ajunge să locuiască efectiv acolo prin mecanismul vizitelor repetate sau continue.

Persoanele care doresc să rămână pe perioade mai lungi de şase luni pentru a munci, a studia sau a locui în Regatul Unit vor trebui să depună o cerere de viză. Acest lucru se va putea face pe site-ul www.gov.uk, iar doritorii vor trebui să demonstreze că îndeplinesc criteriile cerute şi punctajul necesar vizei pentru care se depune cererea.

Marea Britanie renunță de săptămâna viitoare la certificatul verde. Regatul Unit învinge pandemia.

Marea Britanie intenționează să anunțe în următoarele zile ridicarea restricțiilor, cu o singură excepție, respectiv obligația de purtare a măștii cel puțin în mijloacele...

Marea Britanie anunță încheierea pandemiei. Regatul Unit renunță și la certificatul verde.

Certificatul verde introdus în Marea Britanieînainte de Crăciun va fi, cel mai probabil, desființat pe 26 ianuarie, când guvernul va revizui reglementările, anunță cotidianul...

Primarul Londrei vrea ca guvernul britanic să creeze un sistem temporar de vize pentru românii din construcţii.

Primarul Londrei vrea ca guvernul britanic să creeze un mecanism temporar de vize pentru lucrători în construcţii, în special români și polonezi. Primarul Londrei, Sadiq...

În atenția românilor care călătoresc în Marea Britanie. Precizări din partea Ministerului de Externe Român.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a făcut o serie de precizări legate de situația românilor care călătoresc în Marea Britanie după intrarea în vigoare a...

Premierul britanic Boris Johnson este pe punctul de a demisiona. Și-a cerut scuze din inimă.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a căutat să prevină o revoltă tot mai mare în cadrul propriului său partid, oferindu-și scuze pentru participarea la ceea...

Ultima ORĂ Zeci de zboruri din și spre Marea Britanie au fost ANULATE.

Compania low-cost Wizz Air a suspendat în perioada imediat următoare zborurile de pe peste 45 de rute din și spre România. Și Blue Air a...

Marea Britanie se izolează din ce în ce mai mult. Românii, în topul celor interziși în Regatul Unit

A scăzut puternic numărul cetățenilor din Uniunea Europeană care au ajuns în Marea Britanie în anul 2021. În acest top, de departe, pe primul...

Numeroși români împiedicați să intre în Marea Britanie. Motivele invocate de autoritățile britanice.

Numărul cetățenilor din Uniunea Europeană cărora nu li s-a permis intrarea în Marea Britanie a crescut cu peste 30%. Pe măsură ce Ministerul de Interne...