Românii care merg la muncă în Marea Britanie întorși de la frontierele Regatului Unit. Potrivit autorităților din Anglia, românii trebuie să respecte noi reguli.

Românii care obișnuiau să lucreze sezonier în Regatul Unit au devenit principalele victime ale Brexitului. Potrivit autorităților din Marea Britanie, peste 60% dintre cetățenii Uniunii Europene opriți la granițe sunt cetățeni români.

Doar românii care merg în calitate de turiști nu au nevoie de viză, însă au și ei reguli noi de respectat.

Aceștia au fost întorși din drum pentru că nu aveau vize de intrare și nu puteau să-și justifice șederea în mod legal. Uneori, s-a ajuns și în situații absurde, când oamenii erau inclusiv reținuți.

Doar românii care merg în calitate de turiști nu au nevoie de viză, însă au și ei reguli noi de respectat

În primele trei luni ale anului, Regatul Unit a respins accesul în ţară a peste 3.000 de cetățeni europeni, de șase ori mai mulți ca în 2020. Potrivit datelor, peste 2.000, adică mai bine de jumătate, erau români în căutarea unui loc de muncă.

Cristian este șofer acolo de mai bine de șase ani și este angajat cu contract de muncă. El povestește cum unii dintre amicii săi care obișnuiau să lucreze sezonier în Anglia au fost acum întorși la graniță.

Cristian Dumitrescu, român din Anglia: ”Au părăsit Marea Britanie mai mult de 6 luni și acum nu se califică. Mulți întâmpină aceleași probleme.

Dacă ai părăsit Marea Britanie, în 6 luni nu mai poți lucra. Lucrau în toate domeniile, în construcții, dar cei care nu au aplicat pentru rezidență și nu mai pot intra, nu mai pot lucra”.

Doar românii care merg în calitate de turiști nu au nevoie de viză, însă au și ei reguli noi de respectat.

Ruptura politică dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană a introdus reguli noi pentru cetățenii străini care își doresc să lucreze.

Românii care sunt deja în Regat au aplicat pentru permisul de ședere, care le permite să vină în țară și să își viziteze familia, însă cei care vor să plece de acum pentru a munci au nevoie de vize.

Pentru a primi viza, doritorii trebuie să depună acte prin care să dovedească că au oferte, că vor avea un salariu corespunzător calificării, unde să doarmă și știu limba engleza.

De cele mai multe ori, însă, s-a ajuns în situații absurde, când oamenii au fost reținuți în centre de imigrare și în condiții precare de detenție pentru că nu au putut să își justifice prezența pe teritoriul Regatului.

Reguli noi sunt inclusiv pentru turiști. Dacă stați mai puțin de șase luni, nu sunteți obligați să obțineți viză, însă trebuie să prezentați la intrarea în țară dovada că aveţi rezervată deja cazarea și biletul de întors, dar și să arătați că aveți bani în cont, între 75 și 100 de lire pe zi.

Atenție, pe lângă toate acestea, Marea Britanie este pe lista roșie a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, adică intrați în carantină dacă nu sunteți vaccinat, începând cu 1 iunie.

Urmează cel puțin 1 an de recesiune în Marea Britanie. Anunțul care le dă emoții românilor din Regatul Unit

Familiile din Marea Britanie se vor confrunta cu cea mai lungă recesiune de la criza financiară din deceniul trecut până acum și cu o...

Cod ROȘU de caniculă pentru prima dată în istorie în Marea Britanie. Val de căldură excepțional începând de mâine

În Marea Britanie, temperatura ar putea urca în următoarele zile până la 40 de grade, un record absolut pentru această ţară cunoscută mai degrabă...

Marea Britanie a declarat stare urgenţă naţională din cauza temperaturilor record: 40 de grade Celsius pentru prima dată în istorie.

Serviciul meteorologic din Marea Britanie, a declarat vineri stare de urgenţă naţională şi a emis o avertizare de „căldură extremă” pentru anumite regiuni din...

Marea Britanie: Ajutoare financiare pentru familiile de români stabiliți legal în Regatul Unit

Mii de familii cu copii mici și femei gravide pierd anual ajutoare financiare oferite de guvernul britanic, în valoare de până la 442 de...

Marea Britanie caută din nou muncitori români pentru a lucra în agricultură și oferă peste 10 lire pe oră

În majoritatea dintre fermele de legume și fructe din Marea Britanie, lucrătorii migranți și angajații sezonieri joacă un rol cheie în timpul sezonului de...

Pentru prima dată în istorie, SUA livrează mai multe gaze în Europa decât Rusia

Europa caută alternative, cum ar fi gazul natural lichefiat din SUA în schimbul celui provenit din Rusia, după ce Gazprom PJSC a redus livrările...

Cum poți să primești ajutorul financiar de 650 de lire în Marea Britanie

Ajutorul financiar de 650 de lire alocat anul acesta pentru achitarea facturilor va fi acordat în funcție de modul cum oamenii s-au înregistrat ca...

O parte din românii din Marea Britanie vor primi 200 lire direct în contul bancar în această săptămână pentru plata facturilor

În următoarele zile, mii de oameni vor primi bani ca sprijin în criza costului vieții. Plata directă de 200 de lire va intra direct în...