Gata cu restricțiile în Anglia. Guvernul nu impune noi măsuri la intrarea în Marea Britanie.

Premierul britanic Boris Johnson a refuzat din nou marţi să impună noi măsuri sanitare, în pofida a peste 200.000 de cazuri înregistrate în cursul zilei în Regatul Unit şi a unei presiuni crescânde asupra spitalelor.

Chiar dacă acest număr de cazuri fără precedent de la începutul pandemiei include unele neînregistrate în weekend, Boris Johnson le-a cerut britanicilor ”să manifeste cea mai mare prudenţă” în comportamentul lor.

”Oricine crede că lupta noastră s-a încheiat, mă tem că aceasta este profund greşit”, a adăugat liderul britanic în cursul unei conferinţă de presă, subliniind însă că ”poziţia noastră astăzi diferă de valurile anterioare” datorită vaccinării.

”Avem o şansă de a supravieţui acestui val fără a ne închide ţara din nou (lockdown)”, a spus el. ”Putem găsi o modalitate de a trăi cu acest virus”, a apreciat, de asemenea, premierul britanic.

El a respins din nou impunerea de noi restricţii în Anglia, în afară de munca la distanţă şi purtarea măştii deja existente, bazându-se pe testare şi pe campania de vaccinare.

Marea Britanie a înregistrat marţi 218.724 de noi cazuri, un nou record zilnic, în timp ce creşte presiunea asupra spitalelor în acest nou val.

Acest bilanţ anunţat de organismul sanitar public NHS England include şi date din zilele precedente, când unele raportări au fost întârziate de vacanţa de sărbători, dar el arată peste 60.000 de cazuri în plus faţă de numărul noilor infectări din ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 48 de noi decese, totalul acestora de la începutul pandemiei ajungând în Marea Britanie la 148.941, conform guvernului de la Londra, sau la peste 174.000, conform Oficiului naţional de statistică.

Ministrul britanic al sănătății a recunoscut că spitalele britanice trec printr-o perioadă grea ca urmare a progresiei noii variante, până în prezent şase spitale declarând starea de ”incident critic” pentru că nu au personal suficient.

Cu toate acestea, Sajid Javid a apreciat că deocamdată nu sunt necesare alte restricţii antiepidemice în plus faţă de cele deja existente, printre care telemunca, masca obligatorie în spaţiile publice şi accesul în anumite incinte numai cu certificatul verde. În şcoli, elevii sunt testaţi periodic şi de asemenea trebuie să poarte mască.

Britanicii sunt îndemnați să se întoarcă la muncă și să uite de coronavirus.

Britanicii trebuie să înveţe să trăiască cu virusul ca şi cum ar rămâne pentru totdeauna cu noi, a afirmat ministrul sănătăţii britanic, Sajid Javid. Ministrul...

Guvernul din Marea Britanie oferă un nou ajutor financiar de 500 de lire celor cu venituri mici.

Milioane de locuitori din Marea Britanie cu venituri mici pot primi un ajutor financiar direct de la guvern pentru plata utilităților în special. Cancelarul britanic...

Criza locurilor de muncă din Marea Britanie. Românii sunt la mare căutare în Regatul Unit.

Confruntată cu o criză severă a forţei de muncă, Marea Britanie se pregăteşte să primească iar români la muncă. Astfel, cei care vor să lucreze...

Din 27 ianuarie, Marea Britanie pune capăt pandemiei. Persoanele pozitive nu mai stau în izolare.

Începând de joi, 27 ianuarie, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie, telemunca nu va mai fi recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi...

S-a încheiat pandemia în Marea Britanie. Toate restricțiile au fost eliminate, inclusiv certificatul verde.

Premierul britanic Boris Johnson a confirmat că măsurile din Planul B de control al răspândirii coronavirusului în Anglia vor fi anulate. Boris Johnson, adresându-i se...

Marea Britanie anunță ridicarea regulilor sanitare pentru a putea deschide economia.

Marea Britanie a fost prima țară care a limitat deplasările internaționale după apariția noii variante, iar în decembrie a recomandat lucrul de acasă, purtarea...

Marea Britanie renunță la izolarea după infectare și la certificatul verde obligatoriu.

Premierul britanic Boris Johnson urmează să revoce definitiv regulile de urgență privind coronavirusul, întrucât cazurile noi de infectare din Marea Britanie continuă să scadă,...

Marea Britanie renunță de săptămâna viitoare la certificatul verde. Regatul Unit învinge pandemia.

Marea Britanie intenționează să anunțe în următoarele zile ridicarea restricțiilor, cu o singură excepție, respectiv obligația de purtare a măștii cel puțin în mijloacele...