Bine cunoscut pentru părul său blond mereu dezordonat, devenit un fel de marcă proprie, premierul Boris Johnson s-a numărat printre numeroşii britanici care azi, odată cu ridicarea restricțiilor și redeschiderea frizeriilor, au mers să se tundă.
Conform cotidianului Evening Standard, Boris Johnson a ținut să participe astfel, cu noua tunsoare, la ședința parlamentului unde a fost evocată memoria prințului Philip, duce de Edinburgh, care a decedat săptămâna trecută la vârsta de 99 de ani.
Într-un mesaj transmis luni, premierul britanic a descris redeschiderea ţării drept un ”pas major” înspre normalizarea situației, dar a cerut populaţiei să fie în continuare responsabilă, în special să evite contactele în spaţii închise şi să se spele pe mâini.
Boris Johnson declarase anterior că odată cu încetarea lockdown-ului, va merge și să bea o bere într-un pub tradițional, însă nu a putut să își țină promisiunea din cauza contextului ocazionat de moartea prințului Philip.
Relaxarea restricțiilor anti-Covid este considerată o măsură extrem de importantă în perspectiva relansării economiei, după ce la începutul lui ianuarie sute de mii de afaceri s-au închis pentru a opri valul de infecții provocat de o variantă mai contagioasă a coronavirusului.
Anul trecut, Produsul Intern Brut britanic s-a contractat cu 9,8 la sută din cauza restricțiilor anti-epidemice.
Primele efecte economice benefice se așteaptă mai ales la nivelul industriei ospitalității și a turismului.
Totuși, reprezentanți ai acestor domenii manifestă un optimism temperat. Un singur exemplu în acest sens: doar 38 la sută dintre localurile licențiate din Marea Britanie se pot conforma (au spațiul necesar) actualelor norme, care permit servirea în aer liber.