Compania low-cost Wizz Air a suspendat în perioada imediat următoare zborurile de pe peste 45 de rute din și spre România.
Și Blue Air a comunicat miercuri datele definitive ale zborurilor anulate în perioada ianuarie – februarie 2022, precum și despăgubirile oferite pasagerilor care au avut zboruri anulate în decembrie 2021.
Majoritatea suspendărilor vizează rutele din și spre București spre Grecia, Spania, Belgia, Italia, Germania, Danemarca, Franța, Finlanda, Suedia, Cehia și Marea Britanie.
De asemenea, au fost suspendate cinci din cele șapte rute operate de pe aeroportul Bacău, trei din Cluj, iar de la Iași nu va mai fi efectuat niciun zbor fără escală spre destinațiile din afara țării.
„Observăm că, din cauza restricţiilor de călătorie, foarte mulţi pasagerii îşi reprogramează călătoriile din lunile ianuarie şi februarie, concentrându-se pe rezervarea vacanţelor de preajma sărbătorilor de Paşte şi din vară”, spune Oana Petrescu, directorul general al Blue Air.
Blue Air se alătură astfel celorlalți operatori low-cost – Wizz Air și Ryanair – care au suspendat temporar o serie de zboruri, inclusiv pe relația UK – România, în primele luni din 2022.
Ryanair, care a anulat deja o treime din totalul zborurilor pentru luna ianuarie 2022, a comunicat miercuri că, din cauza incertitudinilor de acum legate de restricțiile din Europa din cauza pandemiei, va lua în ianuarie o decizie privind noi ajustări ale programului de zbor pentru perioada februarie – martie.
Iată care sunt zborurile afectate dintre România și Marea Britanie ale companiei Wizz Air: Bacău – Liverpool / 11 ianuarie – 8 martie; București – Edinburgh / 9 ianuarie – 27 martie; București – Londra LGW / 15 ianuarie – 26 martie; Cluj Napoca – Birmingham / 12 ianuarie – 2 martie; Cluj Napoca – Doncaster / 7 ianuarie – 7 martie; Cluj Napoca – Liverpool / 6 ianuarie – 29 martie; Constanța – Londra LTN / 11 ianuarie – 29 martie; Iași – Birmingham / 8 ianuarie – 27 martie; Iași – Liverpool / 9 ianuarie – 13 februarie; Satu Mare – Londra LTN / 8 ianuarie – 29 martie; Suceava – Doncaster / 9 ianuarie – 28 martie; Târgu Mureș – Londra LTN / 9 ianuarie – 9 martie.